Craniul din Petralona si teoria originii africane

By in Existential on ianuarie 28, 2015

Este vorba despre povestea descoperirii unui craniu ce are potențialul de a schimba ceea ce știm despre evoluția umană, precum și încercarea de suprimare a informațiilor și mușamalizare ce a urmat.

În 1959 în Chalkidiki, o zonă din Petralona, nordul Greciei, un cioban a observat o mică intrare într-o peșteră, ce devenise vizibilă în urma topirii unui strat gros de zăpadă. El a strâns un grup de săteni care l-au ajutat să elibereze intrarea pentru a putea pătrunde și explora. Au găsit o peșteră bogată în stalactite și stalagmite dar și ceva surprinzător – un craniu uman încastrat în perete (cercetările ulterioare au relevat de asemenea, un mare număr de fosile, inclusiv specii pre-umane, păr de animal, lemn fosilizat și unelte din piatră sau os).

Președintele comunității din Petralona a dat craniul Universității din Tessaloniki – Grecia cu înțelegerea ca la terminarea cercetărilor să fie deschis un muzeu care să prezinte descoperirile , iar craniul să fie returnat pentru a fi expus în muzeu – ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Dr Aris Poulianos, membru al  IUAES (International Union of Anthropological and Ethnological Sciences) din cadrul UNESCO, mai  tarziu fondator al  Asociației de Antropologie din Grecia,  expert antropolog care la acea dată lucra în cadrul Universității din Moscova, a fost invitat de primul ministru elen, să se întoarcă în Grecia pentru a prelua poziția de președinte al Universității din Atena. Această invitație s-a datorat  publicării cărții sale „Originile Grecilor”, un excelent studiu care demonstrează că poporul grec nu are origini slave ci unele indigene.

S-a descoperit că „Omul din Petralona” cum a fost denumit, are o vechime de 700,000 de ani, fiind cel mai vechi europeoid uman (ce prezintă caracteristici/trăsături europene) descoperit vreodată în Europa. Cercetările Dr.Poulianos au arătat că omul din Petralona a evoluat separat în Europa și nu a fost un strămoș al unei specii originare din Africa.

aris_poulianos

Aris Poulianos

În 1964 cercetătorii germani Breitinger și Sickenberg au incercat să desființeze descoperirile  Dr.Poulianos, argumentând că vechimea craniului ar fi de numai 50,000 de ani și că reprezintă într-adevăr  un strămoș al unei specii venite din Africa.  Totuși, un studiu publicat în SUA în 1971 în prestigioasa revistă Arheologia, susține concluzia care atestă faptul că vechimea craniului este de 700,000 de ani. Aceasta se bazează pe analiza stratigrafică a peșterii și a sedimentelor în care era încastrat. Cercetarea ulterioară a peșterii a dus la descoperirea unor dinți izolați și a două schelete pre-umane datând de acum 800,000de ani, precum și a unor fosile aparținând altor specii.

Astăzi, majoritatea academicienilor care au analizat rămășițele din Petralona spun că acel craniu aparține unui hominid arhaic distinct din punct de vedere anatomic, atât de Homo erectus cât și de clasicul Neandertalian sau de omul modern, dar prezentând caracteristici ale tuturor acestor specii precum și puternice trăsături europene. Un craniu vechi de 700,000 de ani, care este ori Homo sapiens ori parțial Homo sapiens, este în conflict direct cu teoria originii africane a omului.

Excavațiile ulterioare care  au continuat în Petralona cu participarea unor cercetători internaționali (46 specialiști din 12 țări distincte),  au oferit  dovezi suplimentare celor prezentate , inclusiv niște descoperiri remarcabile precum bucăți de lemn fosilizat, o frunză de stejar, păr și excremente de animal, care au permis atât datarea cu acuratețe cât și stadiul evolutiv al omului Archantropus, prin prezența aproape continuă a uneltelor din piatră și os, de la cele mai inferioare (750,000 ani) la cele mai superioare (550,000 ani) straturi sedimentare din peșteră.

Cercetarea, după o întrerupere datorată dictaturii din Grecia, a continuat până în 1983. Apoi, guvernul elen a ordonat tuturor sistarea săpăturilor în acest sit, inclusiv echipei inițiale de arheologi și timp de 15 ani – fără ca guvernul să ofere vreo explicație – nimeni nu a mai avut acces acolo sau la obiectele descoperite. Să fi fost această interdicție menită să prevină extragerea oricăror noi concluzii științifice ascunse încă de incredibilele fosile încastrate în straturile din pereții peșterii?

Craniul Petralona

Craniul Petralona

După ce, 15 ani mai târziu,  Asociația de Antropologie din Grecia a adus cazul în fața instanței, a fost din nou permis accesul în peșteră. De atunci Ministeru Culturii încearcă prin orice mijloace să înlăture această decizie a Curții, motiv pentru care au urmat noi procese.

Deoarece descoperirile Dr.Poulianos contrazic concepțiile convenționale privind evoluția umanității cercetările acestuia au fost suprimate. Dr și soția sa au fost atacați fizic și răniți în propria casă în 2012 dar atacatorii nu au fost găsiți niciodată. Atât lui cât  și echipei sale le-a fost interzis accesul în peșteră pentru completarea cercetării și a studiilor iar locul unde se află în prezent craniul este necunoscut.

Astăzi, inscripția plasată la intrarea în peștera menționează faptul că vârsta craniului găsit acolo este de 300,000 de ani, iar pe Wikipedia găsești referiri ce neagă evidența și încearcă să plaseze datarea craniului din Petralona în parametrii acceptați de către cei ce le scriu, undeva între 160,000 și 240,000 de ani.

Profesorul C.G. Nicholas Mascie-Taylor de la Universitatea din Cambridge a trimis recent o scrisoare Ministerului Culturii din Grecia stipulând că data corectă a craniului este de 700,000 de ani și nu 300,000. El a contestat de asemenea atitudinea guvernului de suprimare a informațiilor cu privire la această incredibilă descoperire.
(referinta)

Cea mai importantă concluzie a cercetărilor se referă la co-existența tuturor tipurilor antropologice principale (African – Kobi, Asian – Beijing si European – Petralona) în aproximativ aceeași perioadă (700,000, 500,000 si 750,000 ).  Asta înseamnă că apariția populațiilor umane de astăzi (rase sau și mai bine genuri/ phyllae – din greacă de unde și polyphyletic, etc.) tinde către 1,000,000 de ani în urmă și nu doar 10,000 sau 30,000 de ani cum se consideră în prezent.

Oricum, independent de disputa științifică de mai sus, este trist să descoperim că nu le  este permisă cercetarea celor ce nu sunt de acord cu „standardele” cunoscute, aceștia riscându-și chiar viața în fața gloanțelor.

Este aceasta o mușamalizare  ?
Cui bono ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *